Ministerul Fondurilor Europene anunță prelungirea, până la data de 01.07.2019, a valabilității perioadei de depunere a proiectelor pentru următoarele obiective specifice:

• Apel de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie electrică şi/sau termică din biomasă/biogaz şi energie geotermală, pentru O.S 6.1 producție,
• Apel de proiecte pentru investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, pentru O.S 6.1 distribuție,
• Apel de proiecte pentru monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali, pentru O.S 6.2,
• Apel de proiecte pentru implementarea măsurării inteligente a consumului de energie la consumatori casnici, pentru O.S 6.3,
• Apel de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă, pentru O.S 6.4.

Activitățile finanțabile în cadrul apelurilor de proiecte deschise pentru aceste obiective sunt:

• Realizare şi/sau modernizare a capacităţilor de producţie a energiei electrice și/sau termice din biomasă şi biogaz, respectiv a capacităților de producţie a energiei termice pe bază de energie geotermală (Obiectivul Specific 6.1-producție),
• Investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a funcţionării Sistemului Energetic Național (Obiectivul Specific 6.1-distribuție),
• Implementare a sistemelor de monitorizare a consumurilor de energie la consumatorii industriali (Obiectivul Specific 6.2),
• Implementare a distribuţiei inteligente într-o zonă omogenă de consumatori casnici de energie electrică (Obiectivul Specific 6.3),
• Realizare/modernizare a centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz natural şi biomasă și a centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă care utilizează gaze reziduale provenite din procese industriale (Obiectivul Specific 6.4).

Pot depune proiecte în vederea obținerii de finanțare următoarele categorii de solicitanți:

• Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT), subdiviziunile administrativ-teritoriale și Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care produc energie termică în scopul furnizării în reţeaua de transport şi distribuţie pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu (Obiectivul Specific 6.1-producție);
• Societăţile care au ca activitate producerea de energie în scopul comercializării (Obiectivul Specific 6.1-producție),
• Operatorii de distribuţie/transport a energiei electrice care preiau energie produsă din resurse regenerabile de energie (Obiectivul Specific 6.1-distribuție),
• Societăţile cu personalitate juridică din industrie, mari consumatori de energie, care trebuie să implementeze sisteme de monitorizare în vederea identificării rapide a soluţiilor non-cost de reducere a consumurilor şi care trebuie să deţină un instrument puternic de urmărire şi cuantificare a efectelor pozitive ale aplicării măsurilor de creştere a eficienţei energetice. (Obiectivul Specific 6.2),
• Operatorii concesionari de distribuţie energie electrică, care se supun obligaţiilor de implementare a contorizării inteligente în proporţie de 80% până în 2020 (Obiectivul specific 6.30).
• Societăţile din industrie și reprezentanții desemnați ai unui parc industrial care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tone echivalent petrol/an și care pot dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 h/an (Obiectivul Specific 6.4).

Ghidurile solicitantului și documentele anexe pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Fondurilor Europene, secțiunea Programe/Infrastructură/Implementare-Ghiduri Beneficiari.