Doamna Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a participat, ieri, la dezbaterea „Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție”, organizată la Bruxelles, în prezența reprezentanților Comisiei Europene, Băncii Mondiale, ai tuturor Statelor Membre, care au aderat la aceasta inițiativă, dar și reprezentanți ai societății civile.

Cu acest prilej, doamna Plumb a prezentat măsurile pregătite de Guvernul României pentru dezvoltarea Văii Jiului. Printe acestea se numără proiecte care vor susține dezvoltarea transportului, turismului, industriei, creșterea eficienței energetice, sprijinirea mediului privat din această zonă.

Ministrul Fondurilor Europene, doamna Rovana Plumb, continuă dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene privind implementarea politicii de coeziune în România. Astăzi, doamna Plumb și domnul Lucian Șova, ministrul Transporturilor, au avut o discuţie la nivel tehnic cu doamna Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională.

Românii vor avea acces la servicii medicale mai bune, perioada de timp necesară stabilirii diagnosticului va fi mai redusă, iar erorile vor fi mai puține, datorită informatizării sistemului medical cu bani europeni. Suplimentar, pacienții nu se vor mai confrunta cu informaţii contradictorii, deoarece toţi cei implicaţi în tratamentul său vor avea acces la aceeaşi informaţie, în timp real. Totodată, va fi facilitat accesul românilor la servicii ambulatorii de specialitate prin telemedicină – servicii medicale la distanță asigurate prin tehnologie.

Tot datorită informatizării, medicii vor pierde mai puțin timp cu activitățile adminsitrative și se vor putea ocupa de pacienți, având în același timp acces la o serie de informații care îi vor ajuta să pună un diagnostic rapid și corect.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, anunță lansarea spre consultare publică a celor două ghiduri dedicate educației de calitate în creșe.

Obiectivul acestor apeluri de proiecte vizează creșterea participării la învăţământul ante-preșcolar și preșcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, cu accent pe copiii aparținând minorității roma și a celor din mediul rural.

Ministrul Fondurilor Europene, doamna Rovana Plumb, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, alături de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă.

În agenda de astăzi au fost prevăzute, în ordinea desfășurării lor, întrevederi cu domnul Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, domnul Günther Oettinger, comisar european pentru Buget și Resurse Umane, doamna Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională și cu domnul Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), lansează ghidul solicitantului și apelul pentru proiecte noi de investiții pentru decontaminarea şi ecologizarea siturilor poluate istoric, inclusiv refacerea ecosistemelor naturale şi asigurarea calităţii solului.

Acestea vor putea fi depuse, începând de astăzi, prin sistemul informatic MySMIS 2014.

Apelul se adresează autorităţilor și instituțiilor publice care au în proprietate sau cărora le-au fost puse la dispoziţia de către proprietar, printr-un act juridic, situri contaminate istoric.