Cu privire la declarațiile apărute în media, sub titlul Marian Petrache: O să dau în judecată Ministerul Fondurilor Europene; judeţul Ilfov va fi privat de 340 milioane euro, Ministerul Fondurilor Europene face următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice, dar și pentru buna înțelegere a tuturor etapelor care stau la baza dezvoltării unui proiect de anvergură finanțat din fonduri europene:

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov, la care face referire domnul Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, este un proiect major, care trebuie aprobat de Comisia Europeană.

Conform Regulamentului UE 1303/ 2013, proiectele majore, cu o valoare totală eligibilă mai mare de 50 milioane euro, în cazul investițiilor pentru creștere economică și locuri de muncă, prevăzute în cadrul programelor operaționale, sau cu un cost total eligibil de peste 75 milioane euro pentru domeniul transporturi, se transmit Comisiei Europene pentru aprobare.

Pentru a asigura premisele aprobării de către Comisia Europeană a unui proiect de o asemenea anvergură, acesta trebuie să parcurgă mai multe etape procedurale: pregătirea (elaborare studiu de fezabilitate, analiza cost-beneficiu, obținerea actelor de reglementare privind protecția mediului, documentația aferentă terenurilor pe care se vor realiza investițiile), evaluarea, dar și aprobarea investițiilor incluse în proiect.

Experiența anterioară a demonstrat că, pentru elaborarea unor proiecte majore bine pregătite, care să poată fi, prin urmare, aprobate de CE, dar și pentru evitarea unor blocaje și întârzieri în implementare este necesară existența unei documentații tehnice de înaltă calitate.

În acest sens, proiectul în discuție este analizat de Autoritatea de Management a Programului Operațional (AM POIM), în cadrul unui grup de analiză, care beneficiază de asistență tehnică europeană JASPERS - Joint Assistance to Support Projects in European Regions (JASPERS este un parteneriat de asistență tehnică între Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, care oferă consultanță independentă tuturor statelor beneficiare, pentru sprijinirea pregătirii de proiecte majore de calitate, care să poată fi finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune).

Cu privire la Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov, în procesul de pregătire al acestuia, JASPERS a emis, pe parcursul ultimilor 3 ani, o serie de 11 documente ce conțin observații, comentarii generale și punctuale față de documentația transmisă de beneficiarul proiectului, SC APA CANAL ILFOV SA. Aceste observații se referă atât la aspecte tehnice, cât și financiare, documentația fiind la cea de a șaptea revizie.

Prin verificările repetate, se încearcă aducerea documentației aferente proiectului la standardele de calitate impuse de Comisia Europeană și, totodată, promovarea unui proiect fezabil și sustenabil, care să contribuie la utilizarea eficientă a fondurilor europene structurale și de investiții.

Ce a făcut ministerul?

Sesizând progresul dificil înregistrat în pregătirea documentației aferente acestui proiect, ministerul, prin AM POIM, a solicitat întâlniri de lucru periodice cu beneficiarul proiectului, precum și suplimentarea echipelor de experți JASPERS, în luna decembrie 2017.

Mai mult decât atât, ministrul Rovana Plumb a avut, în data de 13 martie 2018, o întâlnire de lucru, alături de conducerea AM POIM, experții JASPERS implicați în elaborarea documentației și reprezentanții CJ ILFOV.

Care au fost concluziile întâlnirii:

Au fost identificate soluții la obiect și modificări necesare, care să ducă la promovarea proiectului, în cel mai scurt timp posibil.

Au fost identificate, de asemenea, segmentele proiectului care corespund din punct de vedere tehnic și pentru care poate începe implementarea.

În acest moment, AM POIM, autoritate de management din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, așteaptă ca beneficiarul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov să opereze modificările necesare identificate de consultantul JASPERS la ultima revizie a documentației.