Ministrul Fondurilor Europene, doamna Rovana Plumb, continuă dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene privind implementarea politicii de coeziune în România. Astăzi, doamna Plumb și domnul Lucian Șova, ministrul Transporturilor, au avut o discuţie la nivel tehnic cu doamna Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională.

Au fost analizate proiectele din infrastructura de transport cu finanțare europeană și felul în care poate fi accelerată aprobarea acestora.

S-a discutat, de asemenea, despre stadiul proiectelor importante din portofoliul Programului Operațional Infrastructură Mare, precum Magistrala 6, autostrada către Moldova și autostrada Sibiu-Pitești.

La discuțiile cu oficialii europeni a mai participat domnul Cătălin Gheran, directorul general al AM POIM.