Ministrul Fondurilor Europene, Dna. Rovana Plumb, a participat, ieri și astăzi, la reuniunile de la Bruxelles între reprezentanții Guvernului României și cei ai Comisiei Europene.

Acestea au loc în contextul preluării Președinției Consiliului UE, pe care România o va exercita începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Astfel, în cadrul reuniunii Colegiului Comisarilor Uniunii Europene, organizat în mod tradițional cu guvernul unui Stat Membru înainte ca acesta să dețină Președinția Consiliului UE, ministrul român al Fondurilor Europene a arătat, în prezența președintelui CE, Jean Claude Juncker și a prim-ministrului Viorica Dăncilă, ca „în calitate de ministru responsabil cu politica de coeziune, doresc să vă asigur că suntem angajați într-un dialog deschis și permanent cu Comisia Europeană, astfel încât să avansăm pe pachetul legislativ privind politica de coeziune”.

Doamna Plumb a arătat că Președinția română va avea avea ca prioritate, din perspectiva dosarului gestionat, obținerea unui acord general parțial pe pachetul legislativ privind politica de coeziune până la Consiliul Afaceri Generale, din iunie 2019.

„Un accent deosebit vom pune și pe negocierea Fondului Social European+, care are o contribuție semnificativă în privința finanțării proiectelor de capital uman, respectarea drepturilor sociale și întărirea pilonului social”.

La reuniunea de astăzi au avut loc schimburi de opinii între Guvernul României și Colegiul Comisarilor asupra unor aspecte referitoare la Cadrul Financiar Multianual, Migrație, Brexit, Piața Unică sau Relații Externe.